|
© Andrei Pungovschi |
N-am ajuns la editia 26000 a rubricii Blog and Roll, insa o carte calatoare ajunsa la mine m-a determinat sa schimb un pic formatul si titlul.
O carte despre 26 000 de kilometri parcursi de
Mihai Barbu pana-n
Mongolia (si inapoi) pe
motocicleta Doyle, intr-un interval de 4 luni, timp in care a strabatut 13 tari.
Cartea se numeste Vand kilometri deoarece Mihai Barbu si-a impartit drumul in parcele de cate 500 de kilometri si in schimbul a 50 de Euro, pentru fiecare parcela vanduta, le-a oferit cumparatorilor:
- poveste si fotografiile realizate pe bucata respectiva de drum,
- numele fiecaruia scris pe un abtibild lipit pe parbrizul lui Doyle,
- o pietricica de pe fiecare parcela.
In doua saptamani a vandut toti kilometrii si asa a luat nastere cartea Vand kilometri, cu 43 de scrisori si peste 500 de imagini.
Mi-a placut mult stilul in care este scrisa: direct, din suflet si cu scurte jocuri de cuvinte, care m-au incantat.
La finalul calatoriei (si al cartii) Mihai Barbu a tras cateva concluzii, dintre care cel mai mult mi-a placut urmatoarele:
Ce-am invatat? Pai... am invatat cate ceva
Am invatat ca orice vis pe lumea asta poate prinde viata, orice, si nu depinde decat de mine...
Ca, desi nu pare, oamenii buni sunt mai multi decat aia rai pe pamantul asta...
Ca exista un echilibru al lucrurilor, ca nu poate fi doar rau sau doar bine...
Am invatat ca, la urma urmei, nu esti niciodata singur.
Mi-a placut mult cartea, dar la fel de mult mi-a placut modalitatea in care a ajuns la mine. De aici vine si asemanarea cu rubrica Blog and Roll.
Adrian Ciubotaru a beneficiat de o promotie, a luat aceasta carte apoi a scos-o la concurs pe blog.
Cartea a fost castigata de Tudorel Bezea -
Stau pe net, care a decis s-o dea mai departe.
Si asa a ajuns cartea Vand kilometri la mine.
Ce poate fi mai frumos decat faptul ca o carte despre calatorii sa calatoreasca, mai mult, de la un blogger la altul, si sa parcurga la randul ei multi kilometri prin Romania?
Circa 3 866 de kilometri a parcurs cartea pana cand sa ajunga in Craiova, dupa ce a trecut prin Bucuresti, Focsani, Braila, Constanta, Resita, Ploiesti, Alexandria, Timisoara, Hunedoara, Ploiesti, Ramnicu Sarat si Cluj Napoca.
Vrei sa citesti cartea Vand kilometri?
Trebuie sa indeplinesti cateva conditii:
- sa fii blogger sau bloggerita,
- sa scrii despre ea si sa dai cartea mai departe prin acelasi mecanism,
- sa completezi traseul si kilometri parcursi de carte.
Traseul cartii este si offline intr-un tabel lipit pe prima pagina, dar si
online aici.
Pentru ca traseul cartii Vand kilometri sa treaca si prin orasul tau... este suficient sa fii primul blogger sau prima bloggerita care comenteaza la acest articol si spune ca vrea sa citeasca "Vand kilometri" :)
Spor calator!Etichete: blogosfera, concurs, vacanta