Participare mica, multumire mare


Participare mica, multumire mare
© Citykot | Dreamstime.com - Corruption In Politics Photo
S-au incheiat alegerile locale, ne mai inversunam un pic la parlamentare, dar pana atunci sa observ ca lumea este multumita.

Exista orase mari cu primari aflati in cercetare penala sau chiar in arest. Si ce daca? Lumea este multumita si i-a votat de nu s-au vazut.

PSD-ul este multumit de scorul obtinut si nu pare sa se sinchiseasca de eticheta de "partid al coruptilor" atata timp cat este cel mai votat partid din Romania. Cum zicea Moise Guran aseara, suntem un popor permisiv cu coruptia si cu coruptii. Zic si eu de multa vreme ca politicienii sunt oglinda fidela a electoratului si ca decat sa ne uitam la ei cu dispret mai bine n-am uita ca tot noi i-am trimis sa ne reprezinte.

PNL-ul a pierdut Bucurestiul de pe locul 3, dar este multumit de procentul de peste 30% de voturi la nivel national. Nu conteaza ca nu s-a restructurat, nu conteaza ca incepe sa fie un partid "nefrecventabil" datorita scandalurilor de coruptie. Ei sunt multumiti cu voturile si posturile castigate.

Dinspre PNL i s-a reprosat lui Nicusor Dan ca n-a vrut sa faca o alianta cu PNL iar candidatul cu scorul cel mai bun in sondaje sa se bata pentru Primaria Bucuresti. Puteti sa spuneti ca in politica 1 + 1 nu fac intotdeauna 2, dar mie tot imi da cu virgula, iar de la 41,18 la 43,45 sunt mai mult de 2 procente.

Nu v-ati gandit ca USB n-a vrut sa se alieze cu un partid suspectat de blaturi si coruptie dar si cu corupti dovediti la sectoarele din Bucuresti? Multi au votat USB tocmai pentru ca nu este "aceeasi mizerie ca PSD si PNL" si n-au chef sa masoare gradele de mizerie. Cred ca multi dintre votantii USB doresc sa salveze Bucurestiul chiar de astfel de partide.

Cei care au stat acasa banuiesc ca sunt la fel de multumiti ca inainte, exista insa si nemultumiti. Cei mai nemultumiti sunt cei care acuza faptul ca viitorul tinerilor este decis de prezenta masiva la vot a persoanelor in varsta.

Dar nu poti sa-i invinuiesti pe batrani ca se duc la vot, indiferent de optiuni. Ei isi respecta mai mult drepturile cetatenesti decat tinerii care stau acasa. Asta-i democratia!

Electoratul in varsta influenteaza alegerile prin prezenta, electoratul tanar si educat (oare?) le influenteaza prin absenta. Asta-i diferenta!

Asta-i situatia, se anunta o toamna politica interesanta.

Spor schimbator!

Etichete: , ,