V-am povestit deja despre mini city break-ul din Bucuresti dar pentru ca Webstock-ul a acaparat toata ziua de Vineri, voi povesti despre eveniment in cadrul acestui articol.
Bineinteles, asa cum am simtit eu Webstock-ul, pe baza evenimentelor la care am participat.
Blogoltenii la Webstock
Cu o parte dintre blogolteni ma intalnisem deja Joi seara la handbal si la bere, provocarea a fost sa ne adunam toti la Marriott. Dar cum unii au venit mai devreme, altii mai tarziu si altii #unpicmaitarziu pe motiv de... tren :) Evident ca la atata lume n-am reusit sa ne grupam toti in aceeasi parte a salii, iar atunci cand a intrebat Manafu unde e Craiova, majoritatea nu erau in sala iar noi cei veniti eram... razletiti :)
Am reusit sa ne adunam cat de cat la traditionala "poza cu blogoltenii" in fata "la Craiova". Chiar daca au lipsit vreo 4-5 craioveni, ne-au mai ajutat blogoltenii din Bucuresti si Timisoara :)
My story la Webstock 2016
Prima parte a conferintei a fost dedicata unor povesti adevarate aflate de la persoane cu o activitate atat de diversa, incat n-ai fi crezut ca te afli la o cea mai mare conferinta din Romania dedicata social media.
Dar tocmai in acest lucru a fost farmecul, deoarece din fiecare experienta de viata ai ceva de invatat. Iar faptul ca moderatoarea conferintei, Cristina Bazavan ne-a spus ca vor fi si lacrimi in conferinta, a marit suspansul.
Alexandru Tomescu la Webstock
Despre Alexandru Tomescu si vioara sa Stradivarius cred ca a aflat toata lumea dar la Webstock mi-a placut pentru ca am avut posibilitatea sa-l cunoastem si pe omul din spatele artistului. Mi-a placut cand ne-a spus ca daca un violonist nu crede in menirea lui de artist, atunci este doar un instrumentist, un executant.
Referitor la vioara Stradivarius am aflat ca este singura din Romania, a castigat-o in urma unui concurs si de atunci a ajuns la 9 editii ale concertelor Alexandru Tomescu - Stradivarius, acesta devenind practic al treilea sau nume.
Ne-a mai spus ca in viata artistica trebuie sa-ti asumi si riscuri, pentru ca altfel nu progresezi. Nu in ultimul rand ne-a vorbit despre proiectele caritabile si a exemplificat cu casa lui George Enescu din Mihaileni, care dintr-o casa aproape cazuta a fost transformata intr-o Academie de Muzica.
Marian Godina la Webstock
Daca primul invitat a venit din sofisticata lume a muzicii, al doilea a fost un om simplu, devenit cunoscut cu ajutorul Social Media. Politistul Marian Godina, numit Arhanghelul Dreptarii de Cristina Bazavan, a fost plin de umor si foarte direct.
Ne-a povestit si despre provocarea sa de pe Facebook, aceea de a avea mai multe like-uri decat Dragutzika, cea care punea cateva poze cu ea si se umplea de like-uri. Doar ca Marian Godina a orienta audienta de pe Facebook spre un act caritabil. N-am fost usor dar a reusit din disperare, pentru ca-i promisese unei persoane ca va reusi sa stranga suma de bani necesara pentru insanatosirea copilului.
Nu mai tin minte glumele pe care le-a spus Marian Godina dar a inveselit atmosfera prin felul lui simplu si direct.
Paula Herlo la Webstock
Despre Romania te iubesc auzisem la Pro TV dar nu stiam ca sufletul proiectului este Paula Herlo si nici ca atunci cand baiatul ei Vladimir avea 7-8 luni il lua in deplasarile de la filmari. Probabil pentru ca el reprezinta Romania pe care Paula o iubeste cel mai mult si sigur pentru ca tinea neaparat sa-l culce seara.
Si parcursul profesional este deosebit pentru Paula Herlo: liceu teoretic, facultate tehnica si reporter din 1998, toate dublate de credinta ca este artista familiei si ca locul ei este la televizor.
Nu doar ca ne-a povestit despre proiectele ("Romania te iubesc", "Tu stii ce mai face copilul tau" si altele) care au generat interesul telespectatorilor dar a insistat pe efectele pe care emisiunile le-au determinat in plan politic si juridic.
Sorin Onisor ne-a incantat efectiv cu imaginile din mediul rural si cu povestile din spatele lor. Daca nu ma credeti, intrati pe site-ul lui si va convingeti singuri.
Pe noi ne-a convins repede la Webstock. Am ramas cu gura cascata si nici macar n-am apucat sa notez vreo poveste in agenda.
Am retinut totusi ca familia si copiii il urmeaza in multe dintre peregrinari si ca n-au apucat sa duca copilul la gradinita.
Howard Dell la Webstock
Nu urmaresc Vocea Romaniei si nu stiam cine este Howard Dell si ca este in echipa Loredanei. L-am descoperit insa la Webstock, in mai multe ipostaze.
Inca de la inceputuri a fost un om deosebit, fiind nascut in 1962 dintr-un tata negru si o mama alba.
A trecut apoi printr-un transplant de ficat si prin competitii sportive dedicate persoanelor cu transplant.
A cochetat cu Hollywood-ul si Brodway-ul, drumul sau incepand in Canada, ajungand la Hollywood, apoi in competitii sportive si in final a ajuns la Vocea Romaniei.Cand a zis competitii sportive, s-a referit inclusiv la competitii sportive in care a concurat pentru Romania.
Ca o concluzie, am descoperit un om deosebit, cu o experienta de viata unica si cu o vitalitate impresionanta, care a smuls aplauze prelungite la finalul conferintei.
New trends la Webstock 2016
Ravinder Takkar - CEO Vodafone Romania ne-a vorbit despre lansarea Supernet 4G+ si a explicat cei 4 piloni pe care se bazeaza:
viteze mai mari,
cea mai buna experienta de video HD pe mobil,
acoperire mai buna in interior,
securitate sporita.
Aceste caracteristici au fost dovedite in cazul unui test extrem pentru reteaua Vodafone Romania, o cursa de raliu cu geamurile acoperite realizata de Titi Aur si Cabral. Cei 2 s-au bazat doar pe imaginile transmise prin reteaua Vodafone.
Lansarea Supernet 4G+ n-a fost singura surpriza. Daca in alti ani eram surprinsi de Unexpected Blogger, acum invitatul surpriza a fostChris Whiteley, VP Business Development, EMEA at Netflix. La Webstock s-a lansat in premiera si-n exclusivitate parteneriatul cu Netflix in acelasi timpi cu lansarea serviciului de video la cerere 4GTV+.
Cu asemenea lansari si exclusivitati s-au incheiat cele 2 conferinte, daca le-ati ratat le puteri urmari aici