Citate motivationale sclipitoare

Citate motivationale sclipitoare
Sunt multe minti sclipitoare care au lasat posteritatii vorbe de duh cu semnificatii adanci sau pur si simplu modele de gandire pozitiva sintetizate in cateva cuvinte. Multe carti, analize sau studii incep cu astfel de citate, drept multumire pentru cei care i-au inspirat pe autorii respectivelor lucrari.

In lumea 2.0 nu este zi in care sa nu zambim (si sa dam like) la astfel de citate motivationale. Le apreciem pentru ca ne identificam cu mesajul si vibram la cuvintele frumoase care materializeaza gandurile celui care a mestesugit acel mesaj memorabil.

A propos de memorie, imi amintesc ca atunci cand am cunoscut-o pe "doamna sufletului meu", ii era frica sa (s)puna dorinte pe termen lung, de frica sa nu cumva sa-si doreasca prea mult ceva si apoi sa nu se indeplineasca acea dorinta.

Din contra, eu imi spuneam dorintele cu voce tare si abia asteptam sa se implineasca. Atunci faceam acest lucru instinctiv, acum stiu ca materializarea gandurilor se supune unor legi universale.

Gandurile devin cuvinte, cuvintele devin actiuni iar actiunile devin obiceiuri care-ti influenteaza caracterul. La randul sau, caracterul influenteaza destinul.

Si pentru ca am fost predestinati unul altuia, dupa 20 de ani de influente reciproce pot spune ca azi imaginam impreuna vacante de pe un an pe altul, gandim cadouri si facem planuri de viitor.

Iar planurile cuprind si dezvoltarea personala, astfel incat acum stim ca este important sa visam dar si sa "materializam" visurile. Un gand scris are mai multa putere, un vis impartasit isi dubleaza dorinta de implinire iar gandurile bune incredintate universului sunt energii pozitive care atrag situatii si persoane care duc pana la urma la implinirea acelui vis.

Poate credeti ca sunt simple teorii, dar am sa va dau un exemplu recent, care are legatura cu SuperBlog.

Luni am avut de compus o scrisoare catre Mos Craciun iar dorinta pe care am incredintat-o Mosului a fost sa ne vedem toti la Gala de la Straja, senini si cu sufletele pline de bucurie, ca niste copii.

Ca sa vedeti ca universul comploteaza pentru implinirea visurilor impartasite, in aceeasi seara a aparut pe grupul SuperBlog invitatia pentru Gala, multi dintre finalisti regretand pentru ca, din diverse motive, nu vor ajunge.

Optimist ca de obicei le-am spus tuturor ca se vor alinia cumva planetele astfel incat sa ne intalnim in numar cat mai mare la Straja. Pentru unii colegi am imaginat eu solutii, altora le-am sugerat variante, dar pe toti i-am rugat sa-si doreasca cu adevarat sa ajunga si se va gasi pana la urma o cale.

Azi s-au mai aranjat cumva planetele si e mare bucurie pe grup. Multi dintre cei care nu erau siguri sau spusesera ca nu pot veni sunt cei care au produs cea mai mare bucurie cand ne-au spus acum ca vor ajunge.

Sunt sigur ca mai sunt planete de aliniat si bucurii de impartasit. Si n-au fost decat cateva ganduri scrise pe blog sau discutii pe FB, dar pornite din inima si din dorinta sincera ca la Gala sa ajunga cat mai multi dintre protagonistii SuperBlog.

Aceasta "intamplare" mi-a amintit cuvintele lui Napoleon Hill:
"Orice lucru pe care mintea il poate gandi si inima il poate iubi, il poti implini"

Dar si de faptul ca se apropie ziua sotiei mele, care nu se mai teme acum sa-si faca visuri, ba chiar le gandeste in avans cu inima si cu sufletul.

Si fiindca trebuie sa-mi materializez si eu cumva sentimentele, ma gandesc ca un citat motivational este cu atat mai bine retinut, cu cat este mai sclipitor. Iar gandurile lui Napoleon Hill sunt si mai sclipitoare daca sunt "materializate" cu cristale :) 

"Citate motivationale cu cristale Swarovski" este modalitatea prin care LuxuryGifts.ro ne invita sa dam viata celor mai frumoase sentimente, prin cadouri inspirate de citate si de personalitatea celor dragi.

Acesta este cadoul pe care vreau sa-l daruiesc sotiei mele pentru a o motiva si a-i aminti sa gandeasca pozitiv in continuare. Si cred cu puterea mintii, a gandului si a inimii ca aceste cuvinte asternute aici sunt punctul de plecare pentru indeplinirea acestei dorinte.

Spor stralucitor!

Etichete: , ,